Despre

  • Cine suntem?

Corina Ozon și Cristina Nemerovschi

Povestitoare.

  • De ce noi?

Când cineva ne întreabă despre ce sunt cărțile noastre, primul impuls este să răspundem simplu: despre oameni. Și, cum adevărul este întotdeauna simplu, chiar despre acest lucru e vorba în tot ce am scris noi până acum: despre suflet, despre relațiile mereu surprinzătoare dintre oameni, fericire și vindecare, propriul drum, alegeri și libertate.

  • Ce ne dorim?

Mulți spun că scrisul nostru le-a schimbat viața, pentru că i-a făcut să-și descopere părți din ei de existența cărora nu aveau habar. Același lucru visăm să facem și la Infuzia de povești: să povestim alături de voi, să ne descoperim, să fim vulnerabili, să râdem, să exorcizăm demoni, să găsim lucrurile pe care le avem în comun, dar și pe cele care ne fac unici. Să plecăm acasă mai bogați și mai împliniți după fiecare întâlnire.

  • Ce facem concret?

Încurajăm poveștile să iasă la lumină și dăm o mână de ajutor la (re)scrierea lor. Și tu poți fi scenaristul propriei povești! Vrei să faci parte din comunitatea celor care spun povești? Ai de gând să-ți faci un blog , dar nu ai curaj să scrii? Ai deja un blog, dar simți că nu exprimă ce ai vrea? Lucrezi la o firmă, companie, sau ai propria afacere și nu știi cum să începi? Îți spunem noi: de la poveste. Te așteptăm la Infuzia de Povești! La fiecare întâlnire vom avea o temă propusă de noi, dar orice sugestie e binevenită.

  • Cum procedăm?

Suntem un atelier mobil de povești, deci putem veni oriunde ne chemi, dacă nu poți tu ajunge la noi. Întâlnirile și temele sunt anunțate din timp la rubrica Evenimente. Pentru deplasări, sugestii și impresii, vă rugăm să ne scrieți la adresa de e-mail infuziadepovesti@gmail.com.

  • Ce recomandăm?

Transformă-te în poveste!

Turn into story!

Bine ai venit la Infuzia de povești!

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close